duminică, 6 decembrie 2009

iNDIFERENT DE REZULTAT, gEOANA ESTE DE KKT


Indiferent de rezultat, Base este tare. Tare de tot. E ca piatra de tare. E ca stanca, nu ca piatra. Altfel nu se explica cum de a reusit sa adune in jur de 50 % din voturile populatiei in conditiile in care Antonescu, Johannis, Iliescu, Oprescu, Vadim, Gigi Becali, Marko Bela, Gheorghe Ciuhandu, Dan Voiculescu, Ciutacu, Mircea Badea, Dan Voiculescu, Adrian Ursu, Catalin Tolontan, Sorin Ovidiu Vantu l-au sustinut frenetic, pana la fanatism pe liderul PSD, Mircea Geoana, in cursa prezidentiala. Mai mult chiar, erau oricand gata-gata sa bata, sa omoare, sa asasineze cu sange rece pe oricine nu era de acord cu Geoana. In plus, dupa turul 1 au declarat la toate televiziunile ca peste 70 la suta din populatia Romaniei i-a dat un sut in coaie lui Basescu si ca tot aceiasi 70% dintre muritorii de rand il vor rastingnit pentru cei 5 ani de condus Romania.
I-au mai scos si un filmulet senzational in care ar fi mutilat fizic, psihic si moral un baietel de 10 ani. Si ca e un cretin, un mincinos, un marlan, un nime-n drum, un kkt, un orice numa un presedinte nu. In concluzie, Base s-a ridicat peste sistem. S-a ridicat peste tot ce e rosu in tara asta. A demonstrat ca are cojones. Daca, Doamne-fereste, va trebui sa inchine steagul, macar a aratat ca Geoana, electoratul lui si, din pacate, poporul roman sunt de kko. Ne meritam SOARTA! AFERIM!

marți, 22 septembrie 2009

Cum iti vorbesc angajatii de la Pensii: Putoiule, ce ai facut tu e un cacat, pleaca ca-mi iei aerul!

Platim zi de zi, ora de ora niste bani pentru niste nesimtiti care nu fac altceva decat sa-si ceara drepturile, sa planga cat de naspa e meseria lor si cat de putini bani iau ei din salarii. Ati ghicit este vorba despre angajatii la stat, functionarii publici. Vin eu si ii intreb: Cine plm v-a pus sa va angajati la stat? Eu, mama, tata, bunica? Nimeni bah, voi ati ales sa lucrati la stat asa ca joc de glezne capul la cutie si munca.
Am avut ocazia astazi sa dau peste niste functionari publici care din punctul meu de vedere ar fi trebuit de mult pensionati, dati afara sau bagati in aia mamii lor. Dar ce sa faci cand lucri la stat. Cine sa te traga la raspundere. Asa cum ziceam. am avut deosebita placere de a merge la Casa de Pensii pentru a depune niste declaratii. Nu stiu daca le-am facut bine, rau sau foarte rau, stiu doar ca stand de la ora 10 pana la ora 14 la coada pentru a preda o hartie iti cam sare mustarul. Asta n-ar fi nimik doar ca, stand la coada cu alte sute de fraieri (asa cum sunt vazuti contribuabilii) nu faci altceva decat sa le enervezi si pe functionarele care cica muncesc acolo. Si pentru ca tu depinzi de ele si trebuie sa-ti intre clar in cap cine e seful, ele, si cine e fraierul, tu, ti se mai arunca si printre dinti un indemn de genul: pleaca bah de langa ghiseu ca n-am aer.
E pe bune. Mergeti si vedeti daca nu ma credeti!
Cum spuneam, dupa patru ore de stat la coada te bucuri ca ai ajuns la biroul doamnei functionare. Scoti actele, scoti stick-ul si astepti sa pleci. Doar ca incep discutiile
Ea, functionara: (nici ziua buna, nici nimik) Tu nu ai inteles ca astea se depun
pe discheta si nu pe stick
Eu, fraierul:
Stiti eu nu mai am la laptop discheta de vreo 3 ani
Ea: Bah tu faci pe smecherul cu mine?
Eu:.....
Deschide intr-un final stickul
si aici incepe circul:
Ea: Ce ai facut aici e un CACAT
Eu: Doamna de ce-mi vorbiti asa. Sunteti platita din banii mei!!!
Ea catre colega: Auzi bah la asta!
Ea catre mine: Bah putoiule tu-mi spui ca tu ma platesti?
Eu: Da normal. Daca n-as fi eu n-ati avea salariu.
Ea: Bah dobitocule, ai grija bah ce vorbesti ca te dau in judecata
Eu: Ba cred ca eu va voi da in judecata. Ca ma jigniti.
Ea da sa scoata stickul si probabil sa-l arunce spre mine, dar surpriza: sistemul se blocheaza. Incep erorile pe ecranul monitorului. Femeia se panicheaza. Pentru ca pregatirea ei profesionala era aia de a tapa la masina de scris si nu la un calculator ultimul racnet. (care apropo tot din banii nostri e cumparat). Se panicheaza. Incepe sa transpire, sa tremure, mai mai ca face spume.
Ea: Ai bah grija ce spui si cum spui
Eu: Va voi da in judecata oricum.
Ea disperata ca sistemul s-a dus dracului si ca eu nu ma pun capra sa-mi cer scuze pentru ca pe banii mei astept patru ore ca sa ma umileasca in fata si de fata cu alti zeci de contribuabili, intra si mai tare in panica. Suna la colega de la informatica:
"Te rog sa cobori ca mi s-a blocat sistemul".
Stiam si de ce si simteam o satisfacere in suflet cum nu mai avusesem de mult. Nu stia sa deschida fisierele rar. Dar ce sa-i ceri unei tanti la 60 de ani sa stie ce e aia rar, cand ea nu stie nici ce-i ala stick. Asta e Romania. Din pacate...

PS Imi pare rau ca nu am filmat scena, dar promit ca ori de cate ori am ocazia sa merg pe acolo imi voi lua la mine aparatura necesara pentru a transmite live si-n exclusivitate umilinta traita de sute si sute de cronibuabili. Asa ca... tineti aproape, pentru ca nici nu stiti ce pierdeti.

PS2 Poate o voi da pe babaciune in judecata, pentru ca finalul scandalului niste "fraieri" mi-au lasat cateva numere de telefon la care sa-i contactez daca voi apela la justitie.

sâmbătă, 9 mai 2009

Scoala - doua solutii: schimbati sistemul sau ungeti-o cu slanina!

Recunosc. N-am fost, nu sunt si probabil nu voi fi un om caruia sa-i fi placut scoala. Mergeam la scoala ca asa trebuia ca sa am ca tot prostu o diploma. M-am dus la scoala ca au tras de mine mama, tata, sora, Dana, si priecenii. M-am dus la scoala pentru a sparge geamuri (gimnaziu), mai apoi pentru a avea de unde sa plec intr-un birt (liceu), iar in final pentru a avea unde merge la chefuri (facultate). Nu mi-a placut cartea, insa mi-a placut sa dau o septica, o cruce sau un 66.
Incepand cu ciclul gimnazial n-am inteles de ce se insista asa mult pe balada nationala Miorita sau Scrisoarea a III-a? Ce drac ne invata poeziile astea? Ca daca ma ataca doi dobitoci si vor sa ma omoare, io tre sa-mi fac sicriu, sa-mi scriu testamentul, eventual sa-i si primesc pe aia doi cu flori si sa le pun ce-am io mai bun pe masa. Nu, frate, nu. Stop. Nu vreau ca urmasii mei sa fie educati asa. Tre sa fie educati sa mearga la politie in astfel de cazuri, ca nimeni nu-si poate face singur dreptate. Nu vreau sa-i invete profii pe copii mei ca trebuie sa puna capu jos pe principiul: "capul taiat sabia nu-l taie". Cu ce-s aia doi mai jmecheri ca mine, ca politia, ca organele abilitate? De ce nu-i invata nimeni ca toti suntem egali in fata legii, ca nimeni nu-si poate face singur dreptate?
Scrisoarea aIII-a ce m-a invatat? Ca tre sa-mi apar saracia si nevoile si neamul. De ce sa-mi apar saraciile si nevoile? De ce sa nu incerc sa le rezolv? Nu tot voi, profesorii, ne-ati invatat ca Romania e o tara bogata care are de toate: munte, mare, dealuri, draci, laci? Ba da. Si atunci de ce ni-s saraci?
Nici cu colegii din scoala nu m-am prea inteles. In special cu aia din liceu si gimnaziu. Motivul ar fi simplu. Se ghidau dupa principiul parintilor lor care credeau ca au cel mai frumos, cel mai destept, cel mai atragator sau cuminte copil de pe aceasta planeta. Niciun coleg, in afara de mine, n-a avut nota scazuta la purtare, desi se bateau ca mine, fumau in scoala sau chiuleau. Si asta deoarece parintii lor ii incurajau pe copiii lor sa mearga prin viata cumparandu-le examene, inscriindu-i la licee, facultati, cumparandu-le profesori, dandu-le meditatii pana si la PTP.
Nu doar parintii erau de vina, ci si profesorii din sistem care se complaceau in astfel de situatii.
In scoala romaneasca totul este teoretic. Practica lipseste cu desavarsire. Am invatat la facultate sa fac film documentar, reportaj cu camera video, am facut scenarii, regie, dar nimeni, absolut nimeni nu ne-a adus la scoala o camera de luat vederi sa apasam si noi ca cretinii pe bumbul de play sau pe ala de stop. Ai vrut sa vezi cum se filmeaza? Te-ai dus la TVR. N-ai vrut, oricum ai trecut cu 5. Tot la facultate am invatat despre relatii publice, PR, comunicare, comunicate de presa, dar bineinteles n-am ajuns in patru ani sa vad in cadru organizat cu profesor pe post de ghid cum arata un birou de relatii publice. Oricum n-as prea fi fost interesat pentru ca stiam demult.

joi, 7 mai 2009

De ce ma bucur ca a aparut gripa porcina, despre Pula si alte mici aberatii turistice

Uite ca gripa porcina e buna si la altceva decat sa ne omoare. In primul rand ne ajuta sa intelegem ca degeaba avem noi criza economica daca n-avem gripa porcina. N-am fi in rand cu lumea buna daca am avea doar criza. Gripa porcina ne da posibilitatea sa intelegem ca porcul nu e cea mai buna leguma si ca de acum inainte de Craciun ar fi bine sa mai taiem si-un caine, o mata sau un cal. Oare cum ar fi sa cerem la macelarie un kil de Rottweiler, ca de la Ciobanescul German de ieri m-a durut stomacul?
Gripa porcina ne face sa intelegem ca gripa aviara sau boala vacii nebune au fost doar asa un moft, preluat de romanache de la tarile mega dezvoltate pentru a arata ca suntem in ton cu moda. Gripa porcina ne demonstreaza ca porcul e cel mai pacatos de pe lume. O data cu gripa porcina ne vom da seama ca tratamentule domnului doctor Stelian Fulga, alea cu argila bauta si eliminata pana la ultima picatura, au un rol important nu doar in realizarea de audienta, dar si in sanatate. Tot gripa porcina ne va arata ca in campaniile electorale micii vor fi inlocuiti cu portii de morcovi rasi, salate de varza, rosii sau cu portii de ochiuri de oua.
Tot gripa porcina ne-a aratat ca pana ieri lumea a fost condusa de porci. Cum altfel au aparut intai boala vacii nebune, gripa aviara si de abia mai apoi gripa porcina? De azi insa lumea e condusa de vaci, gaste si gaini. Asta da razbunare!
Cu Pula pe blog
Ca si ceilalti colegi din blogosfera am decis si eu azi sa-mi bag Pula pe blog. Nu aia a noastra cu care umblam zi de zi in gura cand ne enerveaza cineva sau ceva, ci aia a croatilor pe care mergem sa o vizitam in fiecare an, pentru ca M_ile luate la Costinesti sau Mamaia nu ne-au placut. Videoclipul asta la Pula e un alt mesaj ca strainezii stiu sa-si promoveze de zeci de ori mai bine pulile lor decat noi pe ale noastre. Ba mai mult, ei sunt chiar mandrii.

Ca tot vorbim de turism am auzit o stire formidabila: "Anul acesta, 3.000 de turisti din Belgia, tot atatia din Germania si 1.000 de francezi si rusi se vor bronza pe nisip romanesc si isi vor lasa banii la noi in tara". Deci, pentru ca sunt bun la mate si pentru ca mi-a placut foarte mult adunarea, inmultirea si impartirea am ajuns la concluzia ca in 4 luni estivale cocioabele de pe malul Marii Negre vor gazdui 7000 de strainezi. Un numar incredibil de mare, daca ne gandim ca la un derby adevarat de fotbal din tara noastra, Steaua - Dinamo se strang intr-o seara in jur de 6000 de huligani. Cu asemenea cifre in cel mult 100 - 200 de ani ii vom ajunge si noi pe greci, turci sau croati.

miercuri, 6 mai 2009

The Balkan Girls - Balcanismul ne omoara si in muzica!...

Umbla vorba prin targ ca si anul asta la Eurovision Romania e printre favorite. O fi, dar de la statutul de favorita la cel de castigatoare e drum lung. Drum lung la care promoterii Elenei Gheorghe nu prea s-au gandit.
Ca si in alte domenii de activitate (sport, cultura turism), romanul face o munca doar asa… ca trebuie facuta. Nu pentru a-si demonstra lui si celorlalti ca e bun, ca e meseriash, destept, creativ sau inteligent. Altfel nu inteleg cum dracului au putut organizatorii romani sa-i faca Elenei Gheorghe o coregrafie de toata jena care la acest concurs sa ne arunce iar pe locurile 13-14 din 25 de participanti. Cum te poti prezenta la un concurs de creatie cu o piesa foarta buna, o voce excelenta, dar cu un show de scena pe care orice elev de clasa a 8-a de la un liceu de arta din Romania l-ar putea face cu buget ZERO. Cata minte iti trebe sa intelegi ca desi mergi la concurs cu voci minunate (Monica Anghel, Mihai Traistariu, Marce Pavel) ai nevoie de spectacol, de miscare scenica, de costume, de orice rahat pentru a iesi in evidenta (a se vedea exemplele din anii trecuti, Ruslana, monstrii de la Lordi, chiar si Luminita Anghel cu Sistem). Nu e de ajuns sa ai 6 bunoace care sa dea din buci pe scena pentru ca, daca era asa, Lordi n-ar fi prins nici locul in finala la editia din 2006. Deci, domnilor teveristi! Atat timp cat eu imi platesc abonamentul la TV am si pretentia ca atunci cand va duceti pe banii mei la concursuri sa va intoarceti dracului si cu rezultate bunicele. Nu doar cu scuze de genul: nordicii s-au votat intre ei, noi nu ne intelegem bine cu ungurii, bulgarii sau rusii. Asta e vrajeala care tine la fraierii de se uita non stop la OTV. Cat despre Elena Gheorghe, sper sa prinzi macar podiumul.

luni, 4 mai 2009

Tragediile vedetelor de carton

Eh, da! Am ajuns si aici. Am aflat ca nu doar muritorii de rand traiesc tragedii, ci si vedetele autohtone. Da. Ne vine sau nu sa credem, dar viata asta nemiloasa, ne loveste pe toti. De la directori, maturatori de strada, assistent manageri, cantareti, indexatori, toti suntem supusi la mari incercari ale destinului care nu cruta pe nimeni. Astfel, dupa ce am aflat ca divele din viata mondena se pot prabusi de la o secunda la alta, ne dam seama ca tragedii precum cele petrecute in Italia (cutremurul de la Roma) sau cele din Thailanda (tsunamiurile din urma cu vreo 3 ani) fac cat un scuipat intr-un ocean pe langa ce patesc starurile din tara asta.
Categoria somere
Din ciclul fetelor care nu mai au emisiuni TV, le regasim pe trei dive inconFUNDabile: Simona Patruleasa, Eva Kent si Andreea Tonciu, celebritati ce au fost concediate de la Antena, respectiv Kanal D. Pesemne ca ultra mediatizata criza mondiala nu ma afecteaza doar pe mine, ci si pe Felix Motanu, respectiv shaormarii de la Kanal D. Din cate se pare din cele trei vedete doar Andreea Tonciu are viitorul asigurat, deoarece castiga niste banuti dezbracandu-se la rubrica Vremea pentru Libertatea. Pana cand, nimeni nu stie. Celelalte doua s-au retras in apartamentele prietenilor, amantatilor, sotilor, iubitilor si-si ling ranile cu speranta in suflet ca vreo televiziune le va intinde o mana de ajutor. Daca nu va fi asa, cele doua mai au un singur viitor: un sfarsit tragic.
Sfarsit tragic care in cazul Nikitei pare sa se adevereasca. Creatura a disparut (Doamne ajuta) din peisajul mediatic romanesc. Cel putin pentru moment. Nu s-a stiut nimic despre ea vreo trei zile. Indiferent daca s-a sinucis sau nu din cauza depresiei prin care trece, daca a nascut sau nu, Nikita va fi din nou vizibila pe sticla. Mai ales ca intr-o seara, fata de carter a inviat din morti. In exclusivitate, in reluare si in direct, Nikita s-a ridicat din sicriu la Dan Capatos si a mers!!! Si asta doar sa le faca in ciuda celor ce sperau sa o vada moarta.
Categoria suferind din dragoste
Cea mai tare in aceasta categorie e Anna Lesko. Starleta di pieste Prut nu numai ca a intrat in patul lui Elan Schwartzanberg, dar se pare ca si trebuie sa imparta aceleasi cearsafuri cu o alta gagicuta care i-a picat cu tronc in acest week-end miliardarului. Intrebarea care se pune in acest caz e: I-o fi facut Anna lui Elan doar un playback?
O alta victima a iubirii e Alexandra Enachescu, prietena fotbalistului Cristi Pulhac. Alexandra s-a vazut inselata de fundasul stanga stanga de la Dinamo si din acest motiv a decis sa plece in Italia, pentru a-si continua meseria. Cum care meserie? Aia de pretena de fotbalist!
Vedete afectate de criza
Cum spuneam, criza financiara nu-i afecteaza doar pe mancatorii de mici si ascultatorii de manele. Pana si multi milionarii din tara asta simt pe pielea lor recesiunea. Altfel nu-mi explic de ce Ileana Lazariuc, sotia lui Ion Ion Tiriac si mama lui Ion, Ion, Ion, Ion Tiric si-a angajat bona asiatica. In aceasi categorie il putem baga si pe Miron Cozma. Luceafarul huilei e falit si si-a facut nunta pentru a castiga niste bani cinstiti. Dovada declaratia lui cand a fost intrebat despre hainele pe care le poarta la nunta. „Rochia Monicăi e mai veche, la fel şi costumul meu. Nu hainele contează, ci doar ceea ce simţim unul pentru celălalt”. Din primele cercetari ale tabloidelor se pare ca cei doi si-au luat costumele de la second hand, da ce nu face omul azi pentru a nu fi lovit de criza? Raspunsul vine de la Ramona Gabor. Sora mult mai celebrei Monica Columbeanu a vrut sa mearga pe naspa cu mijloacele de transport in comun din Bucuresti si s-a ales cu o amenda serioasa. Sa-ti fie invatatura de minte, domnisoara Gabor! Data viitoara sa te prinda politia in dreapta unui octogenar.

Si nemtii au politicieni porno: Angela Merkel

Ce ti-e si cu photoshopul asta frate! Nemtii, descoperitorii moralei, ai rabdarii, ai constiintei, ai perfectiunii au facut o chestie incredinila. Au trucat-o pe cancelarul Angela Merkel pentru o reclama la lenjerie intima. De fapt n-au trucat-o ci au tunat-o cum ar spune Sexy Braileanca. Babaciunea poate fi "admirata" doar in sutien si bikinei pe un afis imens, expus pe un bulevard turistic berlinez, intesat de magazine. Firma germana a lansat o campanie in cadrul careia oamenii sunt asteptati sa isi aduca vechea lenjerie intima, pentru a obtine un discount de cinci dolari la achizitia unei anoi. Sloganul campaniei este "Tara are nevoie de lenjerie intima noua".

joi, 30 aprilie 2009

Super-oferta de nerefuzat: Ce are Romania si alte tari nu!

Mare dreptate au baietii astia de la The Benny Healers (Ducu, Patrick, Gojira, Dragos) cand promoveaza tara noastra de kkt. Adevaratul imn turistic al tarii noastre n-a costat niciun leu si ne prezinta exact asa cum suntem noi, romanii. Un popor care stie sa-si scoata in evidenta ce are mai bun.
- organele. Daca pana in 1990 Romania a fost granarul Europei, in era neo-comunismului am devenit organismul Europei. Unde gasesti ieftin, rapid si oricand un rinichi, ficat sau testicul? In Romania. Ai grija sa-i iei de la oameni sanatosi, nu de la din aia cu tuberculoza, sida sau sifilis.
- copiii. Ne mandrim cu ei si ei se mandresc cu noi. Sunt cei mai frumosi si cei mai destepti de pe planeta. Si daca sunt asa, de ce sa-i tinem numai pentru noi? Sa-i dam si la altii sa se bucure. De preferabil olandezilor, francezilor sau englezilor. Ei stiu cel mai bine sa-si bage oaresce in ei si sa-i puna in valoare. De preferabil pe situri genul www.pedo.com
- femeile. Cele mai frumoase femei din Europea sunt doar aici: in spatiul carpato-danubiano-pontic. Si nu doar ca sunt cele mai frumoase, dar sunt si cele mai disponibile, in special pentru mecanicii auto octogenari din Italia. Pana la viitoarele generatii de babalaci din Spania, Anglia sau Franta.
- gropile. Niciunde altundeva din lumea asta nu vei gasi gropi mai mari, mai frumoase si mai adanci ca ale noastre. Credeti-ma. Nici la vecinii nostri sarbi care au fost bombardati de americani nu vei gasi asa cratere ca la noi. Pe langa vulcani, iti mai oferim si putin agroturism. Niste turme de oi, niste carute si niscaiva caini pe autostrada. Nu te ingrijora, noi convietuim de ani buni cu totii si inca nu ne-au facut nimic rau.
- litoralul romanesc. Aici e locul excelent pentru straini sa-si inceapa viata. Aia sexuala, evident. E locul in care tot la doua paturi vei vedea o pereche de sani cum doar in playboy, penthouse sau pe private space mai vezi. Daca nu te multumesti doar cu airbaguri, mergi un pic mai jos spre litorul bulgaresc la Vama Veche sau la 2 Mai. Aici vei vedea si altceva. Nu-ti spunem ce, te lasam sa te convingi singur.
- hotelurile. Daca inca nu te-am convins sa vii in Romania iti facem o oferta de nerefuzat. Hoteluri de cinci stele la 500 de euro pe noapte. In pret sunt incluse cateva specii de ciuperci, foarte rare, putin mucegai si niste gandacei, care daca vei fi cuminte nu-ti vor creea neplaceri.
Daca crezi ca un pachet turistic de felul acesta costa putin te inseli amarnic. Pentru ca avem exclusivitate la aceste servicii preturile sunt comparabile cu cele de la Paris, Madrid sau Roma. Nu de alta, dar pentru o cola ce costa 8 lei vei plati 10 si nimeni nu-ti va mai aduce restul de 2 lei, pe motiv ca "n-am marunt". Draga turistule strain, iti multumim ca vei alege tara noastra si-ti uram un concediu de neuitat. Cu siguranta…

miercuri, 29 aprilie 2009

Avem antrenor, avem echipa!!!! Valoare ne mai trebuie...

Gata avem selectioner, in persoana lui Razvan Lucescu si vom avea o nationala care va rupe din nou gura targului. Ne vom califica din nou la turnee finale, vom aduce lumea pe stadion, dar mai ales vom avea despre ce discuta. Cum despre ce? Despre fotbal, despre asezarile tehnico-tactice, despre abilitatile lui Mutu de a juca al doilea varf, despre capacitatea fizica a lui Chivu sau Radoi de a rezista in teren 90 de minute, despre capacitatea de efort a lui Codrea, sau despre caracteristicele sitemelor de joc 4-4-2, 4-3-3 sau 4-1-4-1, sisteme pe care le va folosi, sau nu Lucescu in mandatul viitor. Suna fain, nu-i asa?
Venirea lui Luceascu la nationala e de bine. Clar. Ne arata cat de mult s-a modernizat gandirea dinozaurilor din FRF.
In primul rand la 40 de ani sa ajungi selectioner in Romania e lucru mare. Nu de alta dar in tara noastra principiul care guverneaza e asta: "Nu-i inca copt, e prea tanar, sa-l lasam sa mai creasca, nu-l promovam".
In al doilea rand, vom avea o simbioza perfecta intre fotbalistii selectionati si selectioner. Nici unii, nici altii n-au castigat trofee, cupe, campionate, deci din punctul asta de vedere se vor intelege perfect.
In al treilea rand lui Lucescu junior ii va vine ca o manusa acest post, pentru ca si el si jucatorii sunt mult mai atenti la meciuri de freza lor, de palton sau de fularul ce-l poarta la gat decat de jocul efectiv.
In al patrulea rand mai trebuie spus ca la fel ca si jucatorii nationalei, Lucescu junior castiga din reclame cam cat fotbalistii. Mult mai mult decat din sportul rege.
Un ultim aspect fizic al viitorului selectioner este acela ca va fi primul selectioner roman din istorie cu cercel in ureche.
In ceea ce priveste aspectele tehnico tactice ale nationalei, stilul de joc nu se va schimba foarte mult. In continuare ne vom ruga ca Mutu sa rateze un penalty pentru a avea mai apoi motive sa-i cerem demisia lui Mircea Sandu si a lui Mitica Dragomir. Scuzele lor vor fi aceleasi: aria de selectie redusa, arbitrul, vantul, accidentarea lui Chivu sau a lui Lobont. Daca in schimb Mutu nu va rata, astia doi vor veni si vor spune in continuare ce nationala senzationala avem, ce mare antrenor e Lucescu si ce inspirati au fost ca l-au pus selectioner. Cat priveste atitudinea jucatorilor acestia se vor baza in continuare pe principiul: ne aparam grupat si atacam in valuri. Daca tactica asta nu mergem, udam terenul, punem nisip, mutam terenul la Cucuietii din Deal, si daca nici asa nu merge, mai asteptam patru ani, ce draq ca doar n-or fi intrat zilele-n sac. Pana la urmatorul insucces, HAI Romania!

P.S.1. Acest material se vrea un pamflet
P.S.2. Chiar imi doresc ca Lucescu sa faca ceva la nationala pentru a i se sterge patalamaua de "copilu’ lu’ tata"

luni, 27 aprilie 2009

Unde esti copilarie, cu inocenta ta cu tot?

Mi-e dor de casa de la tara, de ulita mare, de dudarie, locul unde mergeam sa ne umflam de fructe cand eram mici. Mi-e dor de locurile in care mergeam la scaldat. De locul unde am invatat prima oara sa sar cap, Trei Brosti, de locul unde radeam de Stelica, Balastiera, ca sarea doar burta, spate sau… frunte, in incercarea lui de a ne copia, dar mai ales de drumul pana acolo. Vreo 3-4 kilometri de mers cu bicicleta pe camp la peste 35 de grade. Mi-e dor de combina aia mare, neagra si veche cu care am facut primul revelion in soba mare pe muzica celor de la Genius, pe Coco Jambo, Ro Mania, Nicu Paleru sau Mr. Boombastic.
Mi-e dor de sucul la tec, mi-e dor de un biliard sau de un tenis de masa la camin si chiar de un fotbal pana noaptea tarziu. Mi-e dor de cazaturile in sant la scunsa. Mai vreau sa se mai arunce cu pietricele in mine pentru a iesi din ascunzatoare, mai vreau sa sar garduri si sa mai fur zmeura, mere, pere. Imi doresc din suflet sa-mi mai pierd ochelarii in zapada, sa vin acasa si sa zic ca i-oi gasi io a doua zi. Mi-e dor de plimbarile in noapte la Covaci cu Stelica, Chirila si Dori, mi-e chiar dor sa ma mai fugareasca aia prin sat cu pari si sticle sparte. Mi-e dor de Mos Craciun care venea an de an, fie ca eram cuminti sau rai, fie ca stiam sau nu poezii, mi-e dor de ringhispilul de la ruga si mi-e dor de mers cu oile la pascut.
Mai vreau sa castigam cupe din vaze, mai vreau sa-mi scriu numele lui Jap Stam pe tricou cu carioca. Mi-e dor de soldateii si de cowboii cu care ma luptam in fiecare dupa amiaza, cand veneam de la scoala, mi-e dor de albumele cu "agtibilduri" de la Cupele Mondiale sau Europene.
Mai vreau sa ma mai joc Street Fighter pe Rambo si mai vreau sa pescuiesc la Arteza cu borcanul. Mi-e dor de iernile in care rupeam saniile, fiindca ne puneam cate zece, mai vreau sa ma dau pe gheata din sant sau sa joc un fel de hochei pe gheata.
As mai vrea sa merg cu tiganii la sapa, "sa manc pita cu untura sau clisa cu ceapa". Mi-e dor de prima "betie" de la discoteca sau de gratarele facute pana noapte tarziu. Mi-e dor de noptile petrecute in fata calculatorului in incercarea de a lua Champions League sau de colibele din pomi. Mi-e dor de gumele Turbo sau de cornetele facute din caietel, carti sau alte materiale gasite prin biblioteca. Mi-e dor de tot ce-a insemnat copilarie.

vineri, 24 aprilie 2009

Ce au ei si noi n-avem?

Ne tot miram cum de la americani legea e lege si nimeni nu comenteaza in fata organelor de ordine, asa cum de obicei se intampla in tarisoara noastra carpatino danubiana. Ei iata de ce. Pentru ca politistii lor au mai mult umor decat ai nostri si stiu cum sa-i faca pe infractori sa se teama de puterea lor. Iata doar cateva replici pe care politistii americani le ofera infractorilor de peste Ocean:“Sa stiti ca ati trecut pe rosu, iar semafoare cu rosu mai puternic de atat nici ca o sa gasiti.”
“Relaxeaza-te, catusele te strang pentru ca sunt noi. Or sa se lase dupa ce le porti tu un timp.”
“Daca iti iei mainile de pe masina am sa iti anulez certificatul de nastere.”
“Daca fugi, nu faci decat sa ajungi obosit la puscarie.”
“Poti sa alergi cumva cu mai mult de 1 km pe secunda? Pentru ca asta este viteza glontului care te urmareste!”
“Aveti idee cu ce viteza circulati? Cred ca asta inseamna ca pot sa trec orice in preocesul verbal, nu?”
“Da domnule, puteti vorbi cu superiorul dar nu cred ca o sa va ajute. Am mentionat cumva ca eu sunt superiorul aici?
“Vreti o atentionare?! Bine, daca se mai repeta iti mai dau o amenda.”
“Raspunsul la aceasta ultima intrebare o sa determine daca sunteti sub influenta alcoolului sau nu.
Mickey Mouse era pisica sau caine?”
“Normal ca avem cota! Inca doua amenzi si primesc un toaster.”
“Cat de mare era “berea” pe care ai zis ca ai baut-o?”
“Nu domnule, nu mai avem cote. Aveam inainte, dar acum ne lasa sa scriem cate amenzi vrem.”
“Ma bucur ca seful politiei este prieten bun cu tine. Este bine ca are cine sa iti plateasca cautiunea.”
Acum dupa ce am citit aceste replici haideti sa ne imaginam si care sunt replicile preferate ale Politiei Romane.
"Chiar sunteti prieten cu seful politiei? Atunci va dau doar un avertisment"
“No. Daca ati baut numai o bere nu va ducem la recoltare de sange. ”
“Nu domnule, nu mai avem cote. Aveam inainte. Apropo nu vreti sa scapati mai ieftin. Doar cu o mica atentie?”
“Sa stiti ca ati trecut pe rosu. (...) Bine hai ca va las ca-s baiat finutz. Ati trecut pe galben.”
“Sa stiti ca nu va pun catusele pentru ca ma gandesc la familia dvs.”
“Daca fugi, nu faci decat sa ma enervezi si ma faci si pe mine sa alerg, ceea ce va fi foarte greu.”
“Aveti idee cu ce viteza circulati? Cred ca asta inseamna ca pot sa trec orice in procesul verbal, nu? Sau poate ca apartul meu e defect si nu inregistreaza viteza bine. ”
“Vrei o atentionare?! Bine, marca banu.”

miercuri, 22 aprilie 2009

De unde vine Lumina Invierii? - Lectia de religie predata de oamenii presedintelui!

O data cu Sarbatorile Pascale, am aflat ca de fapt, Lumina Invierii nu vine de sus din ceruri, nici de la popi, mitropoliti, Inalt Prea Sfintiti, ci pe calea aerului, a soselei, a politicienilor. "Vreau sa va spun ca toate cheltuielile au fost minime. De exemplu, drumul pana la Ierusalim - care a costat 20.000 de euro - a fost suportat în întregime de parlamentarii PDL de Suceava. În plus, am beneficiat si de ajutorul Ministerului Turismului", a declarat pentru Gandul, Gheorghe Flutur, membru marcant PDL. Da, ati citit bine. Vine numai si numai de la politicieni, cu larga aprobare si complicitate a Bisericii Ortodoxe Romana (BOR). De ce oare a fost nevoie ca la Inviere politicienii pedelisti sa mearga, tocmai ei pana in orasul Sfant, Ierusalim, sa aduca Lumina in lacasurile de cult din tara asta? Biserica nu putea? De ce oare Mitropolia Romana, sau cum s-o numi aceasta institutie, nu scoata nicio vorba despre acest incident si aproba o astfel de inselatorie mare cat o zi de… Paste? De ce BOR a tacut malc cand domnul Flutur, membru marcant PDL, a declarat in seara Invierii ca lumina adusa de el si de oamenii presedintelui e mai "jmechera" decat aia a preotilor care tin slujbele de Inviere. De ce pacatosii de rand s-au inghesuit, s-au imbulzit si s-au injurat ca la usa cortului pentru a lua lumina de la Gheorghe Flutur si nu aia de la Patriarhul Moldovei, Bucovinei sau Sucevei. Si popii aia cum s-or fi simtit cand Flutur le-a luat autoritatea in fata enoriasilor. Cam cum s-a simtit Olaroiu cand Becali ii dadea lista cu primul 11 in meciul contra celor de la Real Madrid probabil. Adica au tacut si s-au executat. Ca vorba aia, Biserica crede si nu cerceteaza.

joi, 16 aprilie 2009

Vine sfarsitul lumii!!! Cum il mediatizam? - Lectie de jurnalism!

Haideti sa facem un exercitiu de imaginatie. In aceasta seara s-ar anunta ca maine, incepand cu ora 22, va avea loc sfarsitul lumii. Cum ar reactiona oare televiziunea, ziarele sau radiourile in acest caz? Haideti sa vedem

Libertatea: Simona Senzual asteapta sfarsitul lumii imbracata doar in chiloti. In clipele de final ale omenirii, sexoasa blonda va fi sustinuta de oaia pe care a adoptat-o in urma cu un an.
Gazeta Sporturilor: Din surse demne de incredere, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, am aflat ca Mircea Sandu nu-si va anunta demisia nici in al doisprezecelea ceas. Aceleasi surse ne-au dezvalui ca Dumitru Dragomir nu doreste sa comenteze acest caz si ca Victor Piturca, inca selectionerul Romaniei isi va petrece ultimele clipe la cazinou. Urmariti astazi doar in editia tiparita a Gazetei, cronica unui dezastru anuntat de sursele noastre.
Stirile Antena 1: Presedintele de onoare al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, impreuna cu primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, ii vor imbarbata pe romani inainte de marele eveniment al omenirii. Mai mult, membrii Fundatiei Mereu Aproape vor imparti masti de gaze locuitorilor capitalei.
PRO FM: Inca nu ti-ai dai seama unde o sa petreceri Sfarsitul Lumii? E simplu! Alaturi de Pro FM. VJ-ul George Vintila va invita pe toti romanii sa participati pentru ultima oara in Piata Universitatii la un spectacol de zile mari. Ne vor incanta cu prezenta Morandi, Loredana, Trupa Zero si multi, multi alti invitati. Haideti sa ne distram pentru ultima oara alaturi de Pro FM.
OTV, Dan Diaconescu in Direct: Incredibil, incendiar, in exclusivitate! Doamnelor si domnilor, bine v-am regasit la un nou serial: Sfarsitul pamantului. Despre terminarea omenirii vom vorbi in aceasta seara cu invitatii mei, domnul profesor Vergil Hancu, Magda Ciumac, Mama Plutonia si cu Vrajitoarea Primavera Irina. Ramaneti alaturi de noi, pentru ca nici nu stiti ce pierdeti.
Prosport: Gigi Becali nu va participa la Sfarsitul Lumii. El prefera sa mulga doua oi. In schimb, Cristi Borcea va dansa din buric pe muzica Shakirei.
Tricolorul (ziarul lui Vadim): Asa cum presedintele nostru, Corneliu Vadim Tudor, a anuntat in repetate randuri, dar nimeni nu a vrut sa-l ia in serios, acest dezastru este mana ungurilor care doresc autonomia Tinutului Secuiesc in Patria Mama. Si dobitocii de evrei, pe care Holocaustul nu i-a linistit, au pus si ei mana de la mana si au distrus umanitatea. Domnilor, propun ca macar acum cu 24 de ore inainte de final sa ne unim cu fratii nostri de peste Prut si sa formam Romania Mare.
Renasterea Banateana: Maine, cu incepere de la ora 22, va avea loc in intreaga tara evenimentul: Sfarsitul Lumii. La acest eveniment vor lua parte primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, precum si presedintele Romaniei, Traian Basescu, si primul ministru, Emil Boc.
Pro TV: Din cauza crizei financiare care s-a abatut asupra tarii noastre, Pamantul se va prabusi. Gheorghe Buhnici este in direct de la sediul Bancii Mondiale si vine cu detalii. Buna seara, Gheorghe, cum si cand se va intampla acest lucru?
Antena 2 Sinteza Zilei - Valentin Stan: Domnule Gadea, ia priviti ce am eu in acest laptop. Am reusit sa pun mana pe un document audio din care reiese ca domnul Basescu stia despre sfarsitul lumii si nu ne-a anuntat. A anuntat-o doar pe doamna Udrea. Ia ascultati, domnule Gadea, ce-i zice Basescu lui Udrea... Basescule, trebuie sa-ti dai demisia acum, daca mai ai un pic de demnitate.
Click: Ziarul Click o va duce astazi pe Sexy Braileanca sa-si tuneze si fundul pentru ca sfarsitul Lumii s-o prinda pe vedeta intr-o stare foarte buna.
Antena 1 Acces Direct: Reporterii Acces Direct au filmat cu camera ascunsa Sfarsitul Lumii. Va vom prezenta in exclusivitate inregistrarea dupa o scurta pauza. Din studiu, Madalin Ionescu va comenta aceste imagini alaturi de Sorin Ovidiu Balan, Stelian Ogica si Florian Bichir. Eugeniu Stavri – prietenul poporului, va intra in direct din comuna Fututa, din judetul Sibiu, de unde fututenii vor vorbi despre Sfarsitul Lumii.

marți, 14 aprilie 2009

Treaca de la mine: VA IERT!

Dupa modelul Gigi Becali, care in Saptamana Mare a decis sa-i ierte pe toti, procurori, judecatori, martori, victime, adversari politici am zis si eu sa ma spovedesc si sa iert si eu persoane din viata mea. Iata pe cine.
- Ii iert pe controlorii RATT pentru ca ma prind fara bilet pe autobuz si ma dau jos din mijlocul de transport in comun. Tot pe ei ii iert si ca ma obliga sa-mi fac joggingul de dimineata
- Il iert pe Stelica ca a fugit din tara si ca a uitat sa-mi zica noul lui numar de telefon. Il iert si pe Chirila ca ma tot abureste ca-mi face o vizita. Pe Dori n-am de ce sa-l iert, da-l iert si pe el in avans. Il iert si pe Floppy ca nu-mi citeste blogul in fiecare zi.
- Il iert pe popa din Cerneteaz ca a zis ca mi-am lasat barba si m-am dus la facultate ca sa-i iau locu. Ii iert si pe aia de l-au crezut.
- O iert si pe Simona Senzual ca ne-a facut prosti in direct
- Il iert si pe Neacsu care tot promite sa scrie ceva pe blog. Il iert si pe Petre cu care la ultimul meci ne-am injurat ca la usa cortului.
- Il iert si pe Brick (cainele de la lucru) care in fiecare dimineata, vrea sa ma muste.
- Daca l-am iertat pe Brick tre sa-l iert si pe Boris (matu de acasa) care ma trezeste in fiecare zi. Pe mine ma trezeste mai greu, pe Dana imediat.
- Ii iert pe fostii patroni de la Prima Ora care nu mi-au dat salariul pe ultimele trei luni de lucru.
- O iert si pe profa de fizica care a vrut sa ma lase corigent. O iert si pe diriga care m-a exmatriculat, si-i iert si pe cei care in liceu nu mi-au laut partea desi aveam dreptate.
- O iert pe femeia de serviciu de la Radio Timisoara care in urma cu multi ani m-a acuzat ca am injurat-o. Eu doar am aruncat cu pietre in ea. Il iert si pe Administratorul de la Radio Timisoara care m-a acuzat ca as conduce un grup infractional.
- Il iert pe Base ca s-a aliat cu PSD-ul. Tot din acelasi motiv, il iert si pe Ciuhandu.
- Ii iert si pe politicienii care in perioada de criza maresc pensiile, isi maresc salariile si-si cumpara din bani publici Mertane, leptoape sau case de vacante.
- O iert pe sora-mea pentru ca m-a parat ca fumez cand eram mai mic. O iert si pentru ca intr-un exces de furie provocat de lenea, nesimtirea si indolenta mea, mi-a aruncat boarfele pe geam.
- Ii iert si pe colegii de serviciu ca ma imbie la pauze lungi si dese, desi eu am atat de lucru...
- Il iert si pe Gigi Becali ca si-a facut dreptate singur.
- Ii iert si pe jucatorii lui Poli care au batut pe Rapid.
- Iar in final ii iert pe toti cei care nu intra pe acest blog desi le dau spam de nu au timp sa respire...

Incredibil, incendiar, in exclusivitate. Va prezentam o zi din arestul lui Gigi Becali!

8.00 Desteptarea si apelul. "Trezirea nea Gigi ca aici nu esti la mata acsa!"
9.00 Micul dejun. 2 felii de paine, (lui Jiji ii dam prajita, la ceilalti arsa), margarina Holland, (aia Rama s-a terminat odata cu iesirea din bulau a lui Iancu, Tender si Sechelariu), si ceai de tei, sa ajute la digestie.
10.00 Intoarcerea in celula.
11.00 Participarea la slujba religioasa din capela bisericii. Impartasanie, Spovedanie, canoane, rugaciuni, cantece bisericesti... In Iordan botezandu-Te Tu, Doamne (domnul e Gigi bineinteles), inchinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie..."
12.00 Incheierea slujbei din capela condmnatiilor. Iesirea la aer in curte. Becali priveste un meci de fotbal intre blocul C si blocul D. La indicatiile lui Becali, antrenorul blocului C ii schimba pe cei doi atacanti si-i arunca-n lupta pe unul din fratii Geamanu si pe Floricel, spionul ala bulgar. Bineinteles blocul C ia bataie. Becali e contestat de ceilalti condamnati. Totusi are curajul de cobori din loja si de a-i incuraja pe invinsi.
13.00 Meciul s-a incheiat, urmeazapranzul. Asta-i groasa rau: Iahnie de fasole cu carnati picanti.
sau, dupa bunul plac, varza la ceaun. Gigi refuza varza, pe motiv ca-l baloneaza.
14.00 Dupa un asemenea festin, urmeaza un binemerit concert din muzica de Bach: Bum, bum, tar, tar, fas, fas (prietnii stiu ce-i ala concert in adevartul sens al cuvantului)...
16.00 Concertul terminat, urmeaza meciurile de table. Gigi e campeon. Daca n-ar fi, ar vorbi cu cineva sa-i capaceasca pe aia care nu-l lasa sa castige.
17.00. Sedinta la vorbitor cu Argaseala, Lacatus, Giovani si Victor. "Bah Argaseala ce draq faceti mah? Voi nu mai bateti pe nimeni. Ia zi-le la baieti ca dupa Paste sa fie pe primu loc, ca daca ies io de aici iese si Zmarandescu si ai vazut ce urat face ala cand ma vede suparat. Pe toti ii manca. Deci Bah Giovani si Victore. Pana ies io de aici, adica pana la Paste, sa-mi gasiti mah un fotbalist adevarat. Sa fie inalt, mare, sa alerge bine, sa fie luptator, inteligent, smecher, ieftin, neaparat, sa fie cam ca Dayro, cam ca Dica si cam ca Radoi la un loc, da mai bun. Stiti voi cum. Bah Mariusica mah, io ti-am zis mah ca nu te dau afara ma baiatule mah. Da ai vazut si tu cum merge echipa. Ce ti-am zis io? Sa nu mai joci cu Banel, Pedriel, Cacanel si Besinel, sa joci doar cu ce spun io."
18.00 Vizitele s-au gatat. Urmeaza apelul de seara. Becali ca de obicei e prezent.
19.00 Ora dusului. Aici e nasoala treaba ca la bulau daca ia scapat sapunul se lasa cu infundaturi daca intelegti. Becali se concentreaza la anu gresi.
20.00 Vizionarea sau ascultarea stirilor sportive: Becali in sus, Becali in jos, Becali in stanga. Stirile pe scurt: Steaua nu mai bate pe nimeni de vreun an.
21.00 Ora de rugaciune. Dumnezeirea judecatorilor, injurarea lui Borcea, blesteme catre Copos, Porumboiu, Dan Voiculescu, Basescu, Paskany...
22.00 Stingerea la inchisoare sau a Stelei, nu stim exact, vom cerceta.

vineri, 10 aprilie 2009

Schimbari importante la varful puterii. Un Guvern de milioane de fitze

De 20 de ani noi romanii ne cacaim sa punem un guvern competitiv care sa ne scoata din rahatul in care de 60 de ani ne tot scaldam. Ar fi cazul ca in al 12-lea ceas sa se intample ceva in tara asta. L-am avut ptim ministru pe Vacaroiu, pe Roman, pe Isarescu, pe Ciorbea si tot in criza am ramas, tot salariile pe care le primim sunt mici, pensiile tot n-au crescut, tara asta a mers asa din inertie, mai mult ca sa nu stea. Pentru asta ne-am gandit ca ar fi cazul sa facem din umbra un Guvern care oricum mai jos de atat cat am ajuns nu poate sa ne duca.
MINISTERUL INTERNELOR: Sergei Gorbunov. Altul mai bun jur ca nici Basescu n-ar putea gasi. Pai mai spune-ti-mi si mie un om asa tupeist aca asta. Deci justitia te lasa sa te operezi de glaucom, uiti sa mai revi la bulau, iar apoi iti iei casa langa sectia de politie din Brasov si ajungi sa sfidezi la infinit organele de ordine din tara asta. Mai trebuia sa bata la usa sectiei de politie pentru o cana de zahar sau hartie igenica pentru a fi meniul complet.
MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI LIBERTĂŢILOR CETĂŢENEŞTI: Tolea Ciumac. Ei da, chiar el. Are o experienta vasta in ceea ce priveste sistemul justitiar in tara asta. Se pricepe sa se apere, stie sa traga cu pistolul, se poate bate cu oricine, ce mai un fel de Monica Macovei masculin. Din pacate pentru el saracu a ajuns sa stea patru ani dupa gratii datorita acestor calitati de care cu siguranta actualul ministru al Justitiei, (numa ala de i-a dat numele stie cine e) nu a auzit.
MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE: Aici nu punem pe nimeni, dar nici nu-l desfiintam. Ce draq ne trebuie noua agricultura, dezcvoltare rurala atata timp cat importam miei, porci, salata, varza sau albine din Cambodgia, Uganda si Madagascar?
MINISTERUL COMUNICAŢIILOR ŞI SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE: Domanelor si Domnilor vi-l prezint pe... Valentin Stan. Imposibil sa nu-l stiti: omul cu laptop. Laptopul pentru domnul Stan este ca o prelungire a mainilor domniei sale. Face parte din organisnul "dansului".
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI LOCUINŢEI: Nici la asta nu punem pe nimeni, pentru ca e criza si bani de la UE primim tot cu un UE intre M si I, deci ne lipsim.
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII: Aici Eleva Porno n-ar avea nciun candidat redutabil.
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Laura Andresan. Dupa ce toata viata a lucrat cu gura si cu alte parti ale corpului aflate intre stomac si genunchi, autointitulata experta in sex da lectii de sanatate pe la televizor si sfatuieste mamele sa-si duca odraslele la consulturi medicale periodice. Bravo, felicitari! De ce nu te-ai gandit domnule Boc la asta inainte de-al pune pe Balzac?
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII: Cătălin Plăpcianu este cel mai nimerit. Are la masini cate perechi de cizme are o femeie in general si cate beri are in frigider un barbat care se respecta. In plus, am inteles ca ar fi si ceva manager la ceva firme de constructii.
La MINISTERUL TURISMULUI cred ca trebuie sa ramana Elena Udrea. Excelent se descurca aceasta doamna cu Turismul din tara natala. Din pacate stam mai prost la capitolul turisti straini in Romania, dar avem o scuza plauzibila: Criza Mondiala.
MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI: Din rahatul in care am intrat la sport doar Piticul Porno ne mai poate salva. Doar l-ati vazut: are o aliura atletica, iubeste la nebunie fotbalul si mai presus de toate este tanar, si dornic de afirmare.
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE: Candidatul ideal nu poate fi decat Monica Columbeanu, fosta Gabor, viitoare... Dintre toate depravatele care se plimba prin fata televizorului doar Moni a reusit sa-si incropeasca o familie (cat o mai trai Iri), are parte si de protectie sociala si spre deosebire de alte fufe mai si lucreaza. Jos palaria Moni!
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE: Aici ar fi un post pe care se vor bat multi: Poponet si Claudiu Pătraşcu. Cătălin Plăpcianu, iasa din schema, ca l-am pus la transport. La oamenii astia frate nu li se gata banii nicicand. Nu fac nimic toata ziua, n-au job, dar in schimb isi schimba masina ca si chilotii, beau Red Bull cu wiskey si cam atat. Va garantez ca banii pulici s-ar inmulti de la o zi la alta pe principiul "dintr-un milion fac patru, fiindca unul e baiatul".
MINISTERUL ECONOMIEI: Stelian Ogica. Nu stiu de ce, dar nu cred ca ar trebui sa lipseasca dintr-un viitor guvern.
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE: Alina Plugaru. Fiindca tot umbla prin lume sa-i vada Mapamondul dotarile nu vad ce problema ar fi daca i-ar zice si ea regelui Juan Carlos: Yeh Baby, Yeh... Sunt mai mult decat convins ca mosul nu s-ar supara.
Despre un viitor premier nu stiu ce sa zic. Cred ca singurii viitori posibili Prim Ministri ai Romaniei n-ar putea fi decat Dan Diaconescu, Nikita, sau Madalin Ionescu, Parerea mea, hic...

miercuri, 8 aprilie 2009

Balada lui Gigi Becali

Fara comentarii:
Draga mea familie, dragelor mioare,
Rog scuzati-mi scrisul, ca e cam racoare
Si-mi tremura mana… sufletul din mine…
N-am nici masa, scaun… va scriu stand pe vine.

Pac-pac, cum vedeti… zdrentele mi-au tras-o!
Simt ca-s mic si negru, din Burkina Faso ;
Vad, de dupa gratii, cum apune Soare,
Razboinicul Luminii, incet, dar sigur, moare.

Stau ca mielusel in celula stramta,
“Suparat is Doamne”, un coleg imi canta;
Si va scriu cu dor, versuri ce-s de jale,
Plang ca Parazitii… “lacrimi si fecale”.

Plang, ca nu e drept… mare grozavie…
Nu-nteleg… de ce mi se-ntampla mie?
Hahalere care m-au incatusat,
Toate stiu prea bine c-au facut un blat.

Apelez la veri, surori si cumnati,
Tot neamu` Becali, oi si avocati…
Faceti ce it` face, ca-i pe banii mei;
Scoateti-ma afara dintre derbedei!

Iooo, Gigi Becali, sunt nevinovat,
Ca pe prostii aia nu i-am sechestrat!
Papagalii dracu`… hoti de meserie;
Ei in libertate… io fac puscarie!

Pan-o fi sa ies, va scriu in ravas,
Sa-mi aduceti slana, ceapa si un cas,
Ca-astia baga-n mine ceai si marmelada
Si nu vreau stamina ca in jos sa-mi cada.

Rog sa imi aduceti si-un televizor,
Ca-s satul de table si privit in gol;
La barbut is AS, i-am facut pe toti…
Chiar de-am in celula cei mai tari din hoti!

Mai am o problema, care ma cam doare,
Ii vorba de cele zece dragi mioare…
Sa le-aveti de grija, nu uitati de ele,
C-altfel ies de-acilea si dati de belele.

Mergeti si la Athos, faceti rugaciune,
Zdrentele cu Dracu, Dumnezeu cu mine.
Pac-pac, asta-i tot, va saluta Jiji;
Om cu steaua-n frunte… si in fruntea ligii!
Nu am scris-o eu!

marți, 7 aprilie 2009

Situatia invatamantului universitar e... groasa si lucioasa!

Imi vine sa vars cand ma uit la studentime. Nu stiu cum a fost o data, daca a fost studentime, daca au fost intelectuali, dar acum aia de fac facultatea sa reprezinte viitorul acestei societati imi provoaca sila. M-am saturat de sistemul de invatamant universitar din Romania, pe care din pacate pentru mine, si din fericire pentru familia mea, l-am absolvit cu brio (5-6 pe linie). Mi-e scarba cand vad ca tineri manipulati de partidele politice din tara asta ies in strada la interesele unui lider de organizatie studenteasca numai pe principiul ca partidul pe care el il reprezinta nu mai e la putere.
M-am saturat de acele organizatii studentesti care nu se ocupa in facultate decat cu chestii administrative: organizare de baluri studentesti, chefuri, betii, atribuirea taberelor studentesti doar pe interese si chiulitul de la scoala pe principiul "sunt in OSUT si avem actiune deci nu ma pot prezenta la cursuri". Daca vrei sa faci o reclamatie la adresa unui profesor, administrator de camin, sau in legatura cu vreo spaga ti se tranteste usa spunandu-ti-se: "Ce vrei bah mucosule? Crezi ca daca ai devenit student poti schimba lumea?" Si daca io ca student nu pot sa o schimb cum poti tu bah maharule, sef peste studentime s-o schimbi. De ce iesi bah Mucosule in strada sa ceri niste drepturi pe care nu le meriti. Ce faci tu bah pentru societatea romaneasca?
Slogan de telectual: "...uie Ministerului"
Dar s-o luam cu inceputul. Saptamana trecuta s-au trezit niste sefi de organizatii studentesti sa protesteze fata de ministerul Educatie (intre noi fie vorba ala nu-i minister de educatie ci de xeroxat diplome pe banda rulanta). Bah, voi chiar nu meritati sa protestati pentru chestiile astea. Nu de alta dar, cati studenti mai stau in camine studentesti. Cati studenti din cati ar trebui sa stea in camin nu si l-au vandut si s-au mutat in apartamente cu 2-3 camere??? Cati dintre voi traiti mah din Bursa studenteasca. Garantat 10-20%. Va tin in facultate parintii, prietenii, prietenele, unchii, bunicii si alte rude care muncesc ca fraierii ca voi sa urmati o facultate doar pentru ca in Romania orice prost are o diploma. Si atunci mah pentru ce sa va dea statul roman burse mai mari??? Cati dintre voi umblati cu tramvaiul, autobuzul sau firobuzul? 10-20%, ca restul aveti masina proprie luata cadou ca ati intrat intr-un sistem in care pana si prietenul meu Stelica (apropo te salut) poate face fata cu brio.
Cati dintre voi ati dat in vileag vreun profesor care nu avea pregatirea necesara pentru a preda o materie? Cati dintre voi ati dat in vileag cadrele didactice care nu vin sa-si tina cursul? Cati dintre cei care au terminat facultatea au ajuns sa fie vanzatori la magazinul de la colt (nu ca ar fi o rusine sa muncesti), deoarece a terminat o facultate cu inca alti 10 mii de colegi din toate orasele. Cine e de vina ca sistemul de invatamant e prost si nu va invata ca la un protest nu trebuie sa injuri (asa cum ati facut voi la sfarsit de saptamana) sau sa-i dai ...uie Ministerului, ministresei, Guvernului, Presedintelui sau mai stiu eu cui.
Bah voi astia de va numiti studenti, nu aveti responsabilitati? Doar cerinte. Cine e de vina mah ca in complex toate chefurile se tin pe Guta, Adi de la Valcea sau Carmen Serban. Tot Guvernul si Ministerul? Nu mah. Voi, pentru ca in Romania orice prost trebuie sa aiba o diploma cu care nici sa se stearga la cur nu poate ca e... groasa si lucioasa.

joi, 2 aprilie 2009

Cine trebuie sa fie selectionerul Romaniei?

Dupa ce am vazut prin ce dezastru a trecut Romania aseara in fata Austriei am decis ca este cazul sa luam masuri si sa facem ceva pentru suporterul tricolor. Daca Federatia Romana de fotbal nu va sculta opiniile, indemnurile (alea cu Demisia, Dumnezeii, Cristosii, aia a ma-sii) noi am decis ca este cazul sa luam atitudine. Si datorita acestui fapt am decis sa organizam un sondaj (pe care-l gasiti in partea dreapta a blogului), iar la final vom trimite rezultatele catre Mircea Sandu si acolitii sai. Daca FRF va lua sau nu vreo masura cand votul se va incheia (in 12 zile, dar daca lumea nu vrea sa vina la vot, il mai prelungim) veti afla doar de aici. Deci, tineti aproape, pentru ca oricum altceva mai bun de facut nu aveti.

miercuri, 1 aprilie 2009

Netul bate hartia sau presa nu moare de criza, ci prostul de grija altuia...

E aberant sa crezi ca insitutiile media din Romania se vor inchide din cauza crizei financiare. Este nu doar absurd, ci ilogic. Institutiile de media din Romania, fie ca e vorba de ziare, televiziuni sau radiouri se inchid din cauza internetului!!! Din cauza internetului, nu a crizei financiare!!!
Intelegeti o data pentru totdeauna nu criza economica ii afecteaza pe patroni. Criza economica e doar o scuza care prinde la fraieri!!! E exact ca in cazul in care guvernantii vin si spun zi de zi ca salariile bugetarilor trebuie inghetate, dar in schimb din banii publici guvernantii isi schimba masinile, leptoapele, maresc pensiile (cu 3%) si alte, multe alte kk-turi de genul. Nu le mai plangeti de mila patronilor de la Agenda, de la Actual Vest, sau de la alte publicatii. Acesti patroni isi inchid din proprie initiativa publicatiile, cu un singur scop. Acela de a scoate bani cat mai usor, in timp cat mai scurt si cu costuri minime din alte publicatii.
Trebuie sa intelegeti ca e de zece ori mai simplu, mai ieftin si mai practic sa scoti un ziar online decat unul print.
Cand faci o publicatie online scutesti din start costurile hartie, tiparnitei, distributiei sau al paginatorilor. Daca esti profesionist mai scutesti si costurile licentelor programelor utilizate la tiparirea ziarului: Quark, Page Maker. Din start ai economisit peste jumatate din costurile unei publicatii scoase pe taraba. Pentru online costurile se rezuma la: domeniu (166 RON pe viata), un server bun, pe care oricum il ai pentru ca na, esti un ziar care se respecta, un PC de 100 de euro cu Linux (care e gratis), o linie de 9 Euro de la RDS, UPC si cam atat. Iti mai trebuie un administrator de retea bunicel, pe care oricum il ai ca l-ai angajat pe vremea cand scoteai ziar, si un departament de marketing care e nelipsit. Acest departament iti va aduce costuri nu incredibile, ci de zeci de ori mai mari decat ti-a adus pe vremea fituicii. De ce? Simplu ca buna ziua. Pentru ca vei scoate bani pe online si de la firmele din Vaslui, Alba Iulia, New York sau Phnom Penh daca vei fi asa destept incat iti vei atrage vizitatori. Ceea ce nu este foarte greu.
O alta chestie misto la presa online e marimea materialului si marimea reclamei. La un ziar de 16 pagini nu iti vei permite nicioada sa bagi atatea materiale cate poti pe online. Va trebui din start sa omiti in ziar materialele de cancan, (alea de care fac deliciul publicului) materialele de scandal, poate chiar si anchetele. Pe online in schimb, poti scrie si de baba Florica din Cucuietii din deal, si de Sexy Braileanca, dar si anchetele cu camera ascunsa, cele despre copii vanduti ca niste sclavi sau cele legate de prostitutie. In plus, daca ai chef sa scrii 5000 de semne sau 200 de semne nu te opreste nici dracu. Pentru a fi mai misto materialul si pentru a scoate bani (ca deh! e criza economica mondiala) mai bagi si niste reclame de marire a penisului sau cu fisuri anale. Succesul este garantat.
Reporterii care nu se adapteaza publicului (pe online poti vedea exact ce material este citit, comentat, deci ai feedback si care nu este) pot fi trimisi simplu acasa fara prea multe explicatii: "Materialele scrise de tine sunt de kkt, deci ai doua variante: te adaptezi si raman in colectiv, sau te duci, unde vezi cu ochii".
Pentru ca oamenii sa nu se plictiseasca foarte mult si pentru ca ei sa revina zilnic, 24 din 24 schimbi din ora-n ora materialul de impact, pozele, chiar si reclamele. Mai bagi o ultima ora, vom reveni cu detalii, transmitem in direct, s.am.d. Succesul este garantat, iar profitul pe masura. Dupa jumatate de an ca patron al unei publicatii pe net iti blestemi ziua in care ai decis sa scoti primul numar de ziarul pe taraba si te gandesti de ce dracu nu ti-a venit ideea cu onlinul in urma cu un an.

luni, 30 martie 2009

Il dam afara pe Piturca, dar ce ne facem mai departe?

De ce in toate sporturile vinovati pentru esec sunt intodeauna doar antrenorii? Oare jucatorii, conducatorii, noi suporterii n-avem nicio vina? De ce e pus la zid doar Victor Piturca dupa esecul cu Serbia? Cu ce mai nevinovat Piti decat Mircea Sandu, Gigi Becali, fanii Stelei, ai lui Dinamo, Borcea, Chivu, Ioan Becali sau Mutu?
Piturca a luat la meciul cu Serbia ce-i mai bun din afara, dar si din Occident, mai putin Ghioane, lasat la Kiev si Cocis, trimis in primul 11, dar nimeni nu garanta ca Tibi Ghioane ar fi facut meciul vietii sale si ne-ar fi adus cele 3 puncte puse in joc. E clar are o vina in proportie de 20% insa restul de 80 de procente se imparte dupa cum urmeaza.
Presedintele Mircea Sandu e vinovat pentru ca desi conduce forul national n-a fost in stare sa taie in carne vie cand a fost vorba despre arenele de sport din tara asta. Este inadmisibil ca din cele 18 echipe din primul esalon doar vreo 3-4 sa aiba infrastructura la nivelul echipelor de Serie B sau a ligii secunde din Anglia, Franta, Germania. Este inadmisibil ca la ora asta sa nu ai o echipa la nivel de copii si juniori care sa se califice constant la turneele finale la categoriile lor de varsta. De unde sa se poata intelege Burceanu cu Mutu, Marica cu Chivu sau Maximilian Nicu cu Cocis daca astia au jucat impreuna doar vreo 3-4 meciuri pe an cand s-au intalnit pe la Mogosoaia.
Cine e de vina ca in Liga 1 debuteaza fotbalisti la 23 de ani pe principiul "nu-l bag in teren mai devreme ca nu-i calit". Piturca? Categoric nu. Oare ce s-ar fi intamplat cu fotbalisti ca Bojan, Messi, Benzema, Maldini, (fotbalisti care la 19 ani erau cotati la zeci de milioane de euro si aveau zeci de meciuri in primele ligi din Spania, Franta sau Italia) daca ar fi jucat in Liga 1? La cati ani ar fi debutat ei. Oare ar mai fi apucat sa debuteze?
Cine e de vina ca la stirile sportive vedem doar stiri de genul: Chivu a mai facut o reclama, Mutu a mai facut un copil, Marica a marcat in poarta Ginei Pistol? Doar fotbalistii pentru ca in loc de rezultate sportive n-au parte decat de rezultate mondene.
Oare cine poarta vina ca un fotbalist de echipa nationala, Gabi Tamas vine beat la antrenament si doar i se taie din salariu? Tot Piturca. Oare impresarul jucatorului cel care ar trebui sa fie drastic cu iesirile lui Tamas, pentru ca cine stie pe viitor va mai castiga bani din vanzarea lui, nu are nicio lagatura cu faptul ca la o saptamana dupa aceast comportament Tamas a jucat titular la Dinamo? Ce respect sa mai aiba el atunci fata de antrenor, selectioner, presedinte sau suporteri cand i se permite aproape orice?
Cine e de vina ca 90 la suta din programul stirilor sportive doar Gigi Becali vorbeste? Tot Piturca. Dar oare cine e de vina ca la marile canale de sport din Romania (GSP TV si Sport.ro) am ajuns sa ne uitam la derbyurile dintre Al Hilan, Al Nasir, Al Kakat si Al Pishath? Tot Piturca. Mass media n-are nicio vina ca in loc sa ne dea un meci din Franta, Italia, Spania, Germania sau Anglia, pentru a vedea diferentele de joc, ne ofera doar meciurile lui Terek Groznii sau Shaktar?
Oricine ar veni dupa Piturca ar avea aceasi soarta. In momentul fata nationala Romaniei are b=nevoie de orice altceva decat de un selectioner. Credeti ca daca dupa Euro 2008 ar fi venit Mourinho ne-am fi calificat la Mondialul din Africa? In niciun caz. Nationala n-are nevoie de Mourinho, Vincente del Bosque, Gerard Houlier sau Arsene Wenger.
Fotbalul romanesc are nevoie de antrenori care sa creada in juniori, in pusti, in copii. Sa-i bage in teren sa le ofere meciuri in picioare sa-i incurajeze, nu sa-i atace. Tara asta e plina de talente insa e mai simplu sa schimbi un selectioner decat sa-i cauti. Pana nu vom avea o nationala under 19 ani care sa mearga la un Euro sau la un campionat Mondial vom continua sa traim doar din echipele de club din strainatate. Ne va interesa mai mult Fiorentina lu Mutu, Interul lui Chivu sau Al Hilalul lui Radoi si Olaroiu decat prima reprezentativa.

joi, 26 martie 2009

Fascinantul popor roman, episodul 2

Daca in postul anterior vorbeam despre timpul pe care romanul il pierde in vacanta, in dupa amiezile de dupa munca, ar fi cazul acum sa discutam un pic despre mancare cu care-si umple matul, despre procesul educational prin care trece si, nu in ultimul rand, vom vorbi un pic si despre comportamentul sau la locul de munca. Deci cum promiteam vom vorbi despre mancarea romanului.
Romanul mananca. De fapt el nu manaca, el haleste, infuleca, ingurgiteaza. Pe roman nu-l prea intereseaza calitatea mancarii. Important pentru el este sa fie cat mai multa. Preferintele sale sunt: micii, gratarele, ciorba de burta, aia de perisoare si nu in ultimul rand saoarma si sarmalele. Romanul nu poate trai fara mancare. Pe el nu-l intereseaza ca e criza economica mondiala, ca s-a scumpit benzina, motorina sau pampersu pentru ala mic. El isi cumpara de-ale gurii. Cat mai mult, cat mai gustos si obligatoriu, cat mai carnos. Toate problemele pe care le are de-a lungul a 24 de ore sunt cauzate sau datorita mancarii. Daca nu ar fi asa nu mi-as putea explica cum romanii inca se duc sa manace din fast food-uri unde au fost descoperiti viermi in mancare, cum de toti muncitorii care iau cu asalt supermarketurile isi umplu cosurile cu cotlete, mici, pulpe de pui salamuri sau sunci. In cazul in care mancare lipseste, romanul intra in disperare si face lucruri pe care mai apoi ajunge sa (nu) le regreta. In primul rand isi bate nevasta, ca doar deh! de aia ti-ai si luat-o, s-o bati si nu s-o pui in vitrina. Cand nevasta lipseste, romanul se duce la vecina. Cum pe ea n-o poate bate, o violeza. Daca vecina este sexagenara, septuagenara sau octogenara este si mai bine, pentru ca se presupune nu poate opune rezistenta. Oricum, in ambele cazuri se ajunge la acelasi lucru: fericirea. La mititica, unde de obicei ajung romanii muritori de foame, au 3 mese obligatorii incluse in anii de studiu.
Ca tot vorbim de studii trebuie sa stim despre poporul roman ca este unul cultivat. Cel putin asa spun institutiile de invatamant pe care le urmeaza orice roman: cresa, gradinita, scoala primara, gimnaziu, liceu, facultate si, obligatoriu masterat. Degeaba ai facut in Romania o facultate. Daca nu ai si masteratul, esti un ratat!!! Si daca ai facut un masterat e pacat sa nu urmezi si un doctorat pentru ca de-a lungul vietii tu ti-ai demonstrat ca sistemul de invatamant universitar romanesc este mult prea neinsemnat pentru cunostintele tale in diferite domenii.
Romanul nu se duce la facultate doar asa ca vrea mama, tata, bunica, strabunica sau catelu. Ci pentru viitorul sau. Facultatea spre care se indreapta este cea de jurnalistica sau stiintele comunicarii. Daca dai la informatica, ATC, actorie, ISE - "fata, nu esti asa cool ca unul (una) de la jurna". Nu de alta, dar numa de la Jurnalistica iti poti imagina ca vei ajunge o viitoare Andreea Esca, Simona Patruleasa, Mihaela Radulescu sau Adriana Bahmuteanu.
Dupa vreo 30 de ani pe bancile scolilor, romanii ajung sa mai si munceasca, asta in cazul in care-si dau seama ca facultatea urmata nu-i ajuta la nimic si se mai apuca de inca una. Ajuns la un locul de munca romanul trage prima concluzie: ceea ce a invatat la scoala nu-l va ajuta.
Si din acest motiv incerca sa gaseasca scuze: seful e un bou care n-are nicio treaba cu ce face, de invatat lucruri noi oricum n-are sens sa mai invete ca salariul pentru care lucreaza e prea mic pentru cunostintele lui, ca car ca mar. La munca cel mai important e de aflat ce face secretara cu sefu, cine a mai promovat in functie, ce preteni mai stau pe mess sau cand dracului vine urmatoarea marire de salariu.
Programul normal de lucru al unui roman e din 8 ore de fapt de 4. O ora si-o petrece la cafea, alta la tigara, alta la masa si ultima in drum spre si dinspre casa. Cu toate astea, insa, romanul o duce bine. Isi cumpara masini, toale de firma, iti ia credite cu nemiluita din banci, iar in final iasa la pensie si asteapta din 4 in 4 ani ca cineva sa le promita pensii mai mari.

luni, 23 martie 2009

Fascinantul popor roman, episodul 1

Romania este o tara situata in sud-estul Europei Centrale. Este o tara aparte care are de toate, dar care n-are de fapt nimic. Oamenii care convietuiesc in acest loc mirific se numesc romani. La fel ca si tara, romanii cred ca au totul, dar de fapt n-au nimic. Cuvantul care caracterizeaza poporul ce-si duce traiul (de azi pe maine) la nord de Dunare se numeste opulenta. Desi pare ca are ceva in comun cu organul ce se afla zi de zi in gura acestui popor, cuvantul opulenta inseamna cu totul altceva. Si anume, conform dexului opulenta inseamna bogatie, imbelsugare, belsug. Dar de ce opulenta din moment ce am zis ca acest popor n-are nimic??? Foarte simplu. Gandirea, trairea, gesturile, impresiile... romanului (personajul ce traieste in Romania) abunda in prostie, idiotenie, tampenie.... Atfel nici nu se pot explica multe din viata de zi cu zi a poporului roman. S-o luam deci cu inceputul.
Poporul roman se considera unul sarac, oropsit, plin de nevoi. Pana si unul dintre marii conducatori ai acestui popor, Mircea cel Batran, spunea ca "Imi apar saracia si nevoile si neamul". Cu toate acestea insa pe strazile, drumurile si parcarile (atatea cate sunt ele) e plin de Mertane, BMW-uri limuzine, Harley Davidsonuri, Maybachuri, mijloace de transport la vederea carora sunt invidiosi pana si nemtii, americanii sau francezii mari specialisti in fabricarea acestor marci de renume mondial. Un alt paradox din viata poporului roman e faptul ca desi avem astfel de bolizi tara asta (locuita de vreo 21 de milioane de oameni de toate varstele) n-are decat vreo 20 de kilometri de autostrada, si aia facuti dupa standarde bulgarasti, nu dupa norme Occidentale.
Desi duc o viata de azi pe maine, romanii nu se dezmint. Singurul lucru pe care-l fac pentru a-si imbunatati viata (atunci cand nu se imbata, cand nu-si violeaza nepoatele, surorile sau copiii) este acela de a merge la Mall (adevarate obiective turistice in Romania) si de a-si petrece serile band cafele, sucuri, beri si tot felul de bauturi la preturi de vreo 3 ori mai mari decat in tari in care salariul mediu este undeva pe la 800 de euro. In Romania acest salariu daca atinge 200, 300 de euro. Mall-ismul a devenit pentru romani un sport national. Cine nu este vazut la Mall macar o data pe zi, nu mai are dreptul de a respira acelasi aer cu restul lumii. Si daca tot esti la Mall nu poti doar sa bei o cafea, nu se face asa ceva. Trebe neaparat sa-ti mai cumperi o geanta Louis Vuitton si s-o arati la toti cunoscutii. Dar daca tot ti-ai luat aceasta geanta (pe care o vei purta si cand mergi la piata sa-ti cumperi morcovi, pastarnac si spanac, ca deh, ti-ai luat-o s-o admire si baba Safta) trebuie sa-ti iei si o curea D & G.
Nu doar la cumparaturi romanul e special. La turism romanul e pe primul loc. Daca in Grecia, Turcia, Italia, Franta, Spania, Maroc, Tunisia sau alte tari cu traditie in acest domeniu hotelierii sau proprietarii de pensiuni le iau banii strainilor, in Romania turismul este exclusiv pentru romani. Strainii care vin in tara pentru a-si sparge banii sunt imediat furati si jecmaniti pe principiul: "Asta oricum nu mai vine la anul la noi asa ca tre sa tragem toti banii de pe el acum". Ca roman daca nu ti-ai petrecut concediul la Mamaia (printe mucuri de tigara, cioburi de sticla, sau sobolani morti) sau la Poiana Brasov (unde se inghesuie lumea pe 10 mp de zapada) nu te poti lauda ca te-ai relaxat. Si ca tot veni vorba de turism, mai trebe spus ca romanul cand pleaca in alte tari tre sa faca orice pentru a iesi in evidenta.
Si cum altfel decat prin glasul si prin limba romana, care-i o comoara. Pentru ca nu prea stiu limbi straine, romanii se rezuma la un limbaj pestrit format in special din injuraturi: "aia a mea, aia a matii..." si interjectii: "Bah, Mah, Ha, Fa...". Foarte important este ca acest limbaj sa fie rostit cu volumul la maxim.
Legat de volum trebuie spus ca romanul are un apetit aparte pentru o muzica anume: Maneaua. Toti locuitorii Romaniei se ura ca nu asculta manele, insa in realitate 99% din chefurile tinute pe teritoriul Romaniei (si credeti-ma nu sunt putine) se desfasoara sub atenta observatie a lui Adi Copil Minune, Sorin Copiul de Aur, si bineinteles babanul babanilor Nicolae Guta. Mai mult din cauza ca nimeni nu se uita la televizor cand apar manelistii de soi ai tarii, televiziunile au decis sa scoata din grila de program orice emisiune in care inainte muzicantii si lautarii isi faceau de cap.
Pentru a incheia intr-o nota optimista acest material, trebuie sa va spun ca episodul 2 va apare sper eu in cel mai scurt timp posibil. In el veti vedea cum se comporta romanul cand vine vorba despre mancare, despre cultura, despre haine sau despre ce face un roman la locul de munca. Vorba lui Dan Diaconescu (unul din stalpii pe care se bazeaza acest popor) nu plecati, pentru ca nici nu stiti ce pierdeti.

vineri, 20 martie 2009

Afara cu Mondenii, Cronica Carcotasilor sau Divertis Mall!!!!

Suntem in secolul XXI, mileniul III, dar noi romanii inca mai traim din aminitirile epocii de aur in care cincinalul se facea in 4 ani jumate in care recoltele cerealelor erau de inalta tensiune. Nu de alta dar altfel nu ne vom explica niciodata cine a avut mintea (sau n-o fi avut-o) sa bagi in Noul Cod Civil niste kkt-uri de genul:
Este considerată drept atingere adusă vieţii private: “utilizarea numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană în alt scop decât informarea legitimă a publicului. Posibilitatea oferită celui care se consideră lezat în drepturile sale nepatrimoniale de a căuta reparaţii inclusiv prin “serchestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulaţie a bunurilor ori a mijloacelor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea faptei prejudiciabile". Din aceste prevederi intelegem esenta si anume ca emisiuni gen Cronica Carcotasilor, Animat Planet, Mondenii, Divertisii sau Vacanta Mare vor fi interzise pe orice post de televiziune din tara pentru ca lezeaza imaginea persoanelor publice!!!! Incredibil (cum ar spune Madalin Ionescu), dar adevarat,
Ce vor face in acest caz televiziunile???? Cu ce vor umple acesti oameni grila de programe??? Incercand sa facem un exercitiu de imaginatie ne-au iesit aceste productii:
* Divertis Mall va fi inlocuita de emisiunea: Disparitia, Pasiunea mea, prezentatoare Magda Ciumac si invitati sai: Cioaca, Nikita si alte vedete cu renume.
* Sexul fara perdea va lua locul Mondenilor. Prezentatoarea Sexy Braileanca ii va avea invitati permanenti pe Naomi, Claurance (una, sau unul, de si-o trage prin Franta), Alina Plugaru sau Laura Andresan.
* Pe Prima, va rula o noua productie Schimb de Partide, pentru ca, nu-i asa, tara asta (intre noi fie vorba de kkt) are nevoie de putina cultura politica. Politicienii isi vor schimba partidele timp de cateva saptamani, ani, luni, mandate, in functie doar de interese. Va fi foarte interesant de vazut cum Adrian Nastase se va integra in Partidul Vieţii Româneşti sau Vadim Tudor in UDMR.
* Vacanta Mare va fi inlocuit de reality showul Soata pentru Tolea Ciumac. Reality showul va rula patru ani, atat cat va sta Tolea dupa gratii.
* Animat Plantet va fi inlocuit de Planeta in Direct. Moderator Stelian Ogica. Tema emisiunii: lumea in care traim, necazurile oamenilor obisnuiti, iar vineri seara, bonus, numerele castigatoare la loto.
* In final, Cronica Carcotasilor se va numi Cronica Manelistilor. Va fi un fel de talk show despre cultura, viata, viata, bani, multi bani, si inevitabil, dusmani, foarte foarte multi dusmani, moderat de maestrul Dan Bursuc. Maestrul Nicolae Guta, Sorin Copilul de Aur, Adi de la Valcea sau Adi de Adi ne vor incanta cu povesti de viata despre cum au facut pasul de la viata de jos la statutul de vedeta internationala.

miercuri, 11 martie 2009

S-o ia dracu de criza mondiala!!!!

Nu mai pot!!!! M-am saturat!!! Peste tot, dar absolut peste tot nu aud altceva decat de criza mondiala care a ajuns si in Romania. Parca criza asta e un fel de turneu al Madonnei. Vine intai la Belgrad, trece pe la Budapesta, sta un pic mai mult la Moscova, iar cu o escala la Kiev ajunge si in Romania. Jurnalele de stiri ale Antenelor, Realitatii sau Proului (la restul imi pare rau, dar nu ma uit, tot din cauza crizei financiare care mi-a marit taxa de curent) traiesc doar din criza asta economica. Colapsul financiar l-a afectat pana si pe temutul Tolea Ciumac. Pentru a nu simti criza economica, luptatorul de K1 s-a predat politie si-si va petrece urmatorii 4 ani, speram noi tot de criza econimica, dupa gratii. Felicitari Tolea. La revenirea ta in lumea muritorilor de rand vei afla ca am trecut cu bine peste criza financiara.
Daca pana si Becali care l-a vandut pe doar 6 milioane de Euro pe Radoi la Seherezada, cand in vara ii cerea Interului (din Milano, nu ala din Sibiu) 20, e afectat de criza, e de rau...
Din cauza crizei financiare care ne afecteaza, romanii vor lua un imprumut de la FMI de 20 de miliarde de euro. Nu romanii de rand. Doamne fereste, ci maharii aia de la Bucale, asa ca o centura de secuitate, sau castitate (depinde de ce parte a ... Romaniei esti).
Criza economica nu-i afecteaza doar pe Tolea sau economia nationala. Aflam ca de 8 martie, Irinel Columbeanu nu i-a mai cumparat nici macar o floare consoartei sale, Monica Columbeanu. Incredibil, dar adevarat!!! Probail, in cel mai scurt timp vom afla ca micuta Irinuca, plodul celor doua vedete care-si arata bejula (plagiat dupa Fara Zahar) pe la toate posturile de TV nu va mai primi nici scutece cu cristale swarowski, ci de la second hand.
In realitate situatia e cu totul altfel. Pe romanii de rand ii cam doare-n paispe de CRIZA ECONOMICA. Parcarea de la Iulius Mall e la fel de plina ca-n vara cand nu ne pastea criza, (ci doar anunta ca-n turneul sau mondial va da o tura si prin Romania), la super marketuri e la fel ca in urma cu 2 ani, imbulzeala ca la ratia de paine de pe vremea raposatului, iar cu toate ca taxa auto s-a triplat (sau s-a dublat, doar guvernantii mai stiu) parcul auto romanesc continua sa craeasca cat ala din Germania in 7 ani. Deci, ca o concluzie la aceste aberatii: Fie criza cat de grea, tot mai bine-i in tara mea.

PS: Acest material se vrea a fi un pamflet